Chișinău

Chișinău (arhaic Chișineŭ, în rusă Кишинёв, transliterat Kișiniov) este centrul administrativ, teritorial, economic, științific și cultural al Republicii Moldova. Este așezat la o margine a pantei de sud-est a Podișului Central al Moldovei, în zona de silvostepă. Este străbătut de râul Bâc (afluent de dreapta al Nistrului), cu afluenții Durlești și Bulbocica. Este unul dintre cele mai mari orașe din Europa Centrală și de Sud. La 1 ianuarie 1984, aici locuiau 604 500 persoane, conform recensământului din 1989 – 661 400,[7] în 1996 – 662 000 persoane, iar în 2004, la ultimul recensământ, 589 445 persoane. În prezent (2013), Chișinăul găzduiește 672 000 de locuitori.

De știut

Structură etnică

Rezultatul recensământului din 2004 legat de naționalitatea populației municipiului Chișinău este:

Grup etnic	Populație	% din total*
Români	513.520	72.11%
Ruși	99,149	13.94%
Ucraineni	58,945	8.29%
Bulgari	8,866	1.25%
Găgăuzi	6,448	0.91%
Evrei	2,649	0.37%
Polonezi	834	0.12%
Alții	25,200	3.54%
Sursă: Rezultatul recensământului din 2004

Istorie

Prima mențiune a tîrgului datează din anul 1436, iar mențiunile ulterioare descriu un tîrg rural prevăzut cu o hală de piatră, grupat în jurul parohiilor Nașterea Fecioarei (Măzărache) și Sfinții împărați Constantin și Elena (Râșcani). În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, documentele atestă existența unui sat pe malul drept al Bâcului care avea hotar comun cu mosia Chișinăului. În alte documente de mai târziu găsim și denumirea acestui sat : Visterniceni.

În 1772 unul din reprezentanții familiei Râșcanu și anume spătarul Constantin Râșcanu a devenit posesorul parții de sud-est a moșiei Visterniceni. Constantin Râșcanu este ctitorul Bisericii Sfinților Impărați Constantin si Elena pe pereții căreia în rand cu alte inscripții se poate citi: „ ... această Sfântă biserică a fost înălțată din temelii pe mijloacele robului lui Dumnezeu Constantin Râșcanu mare spătar, in anul 1777".

Pînă în 1812 tîrgul moldovenesc se ridica pe malul Bîcului, în jurul Pieței Vechi, numărând 7 parohii și aproximativ 5.000 de locuitori.

Dezvoltarea tîrgului ca oraș începe odată cu stăpînirea rusească (1812) care alege Chișinăul, rebotezat Кишинёв (Kișiniov), drept capitală a noii gubernii botezată cu acest prilej Basarabia, după numele purtat pînă atunci de ținutul moldovenesc anexat de turci între 1484 și 1538 și denumit de ei Bucak (Bugeac).

În 1834 începe construirea orașului rusesc, cu străzile care se întretaie în unghiuri drepte, deasupra tîrgului moldovenesc de pe malul Bîcului. Unul dintre cei mai de seamă arhitecți ai orașului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost A. Bernardazzi. În cadrul dezvoltării economice din secolul XIX, Basarabia este menită să producă îndeosebi cereale, exportate pe calea ferată (terminată în 1871) spre portul Odesa. Numeroși ruși, ucraineni, germani și evrei se stabilesc atunci în provincie, cu precădere la orașe. Spre 1898 românii moldoveni nu reprezentau decât 14 % din populația orașului.

În aprilie 1903, folosind ca pretext o crimă săvîrștă la Dubăsari, la circa 40 de km. de Chișinău, anume uciderea unui adolescent ucrainean și creștin de 14 ani: Mihail Rîbacenko, publicistul rus de origine basarabeană Pаvel Alexаndrovici Krușevan a atribuit această crimă evreilor. Krușevan era pe atunci redactor la ziarul „Znamia” din Sankt-Petersburg și colabora cu ziarul „Bessarabeț”, primul cotidian din Chișinău, înființat de asemenea la inițiativa sa, în limba rusă.

Conform convingerilor sale antisemite, destul de răspîndite în acea vreme printre creștini, asasinatul adolescentului ucrainean din Dubăsari, Mihail Rîbacenko, cică ar fi rezultatul practicării de către evrei a ritualului de sacrificii umane, în special ale creștinilor. Faptul în cauză a condus la o dezlănțuire de acte huliganice și crime ale căror victime au fost minoritarii evrei. Atrocitățile antievreiești din zilele de 6-7 aprilie 1903 săvârșite de persoane declasate din Imperiul Rus, susținute de ohranca (poliția secretă) țaristă și soldate cu aproape 50 de evrei uciși, 600 răniți (dintre care 92 răniți grav), zeci de case și magazine jefuite și devastate - au intrat în istorie sub numele de „Pogromul de la Chișinău”.

Pogromul a trezit proteste în lumea largă; au fost organizate mitinguri la Londra, Paris și New York, iar Theodore Roosevelt, președintele SUA, a adresat lui Nicolae al II-lea o petiție „în numele poporului american”, pe care țarul a refuzat să o accepte. Și în cadrul Imperiului Țarist, o serie de intelectuali au luat atitudine, printre aceștia și scriitorul Lev Tolstoi. Intelectualii au condamnat autoritățile țariste ca vinovate de pogrom, exprimându-și simpatia față de victime. Scriitorul Vladimir Korolenko a descris evenimentele în nuvela „Casa nr. 13”, iar poetul Haim Nahman Bialik a scris poemul „În Orașul Morții” (în ebraică "Be-Ir ha-Haregah").

Sub presiunea opiniei publice, au fost deferiți justiției câțiva dintre criminali pogromiști, care însă au scăpat cu sentințe destul de ușoare.

Ca urmare a campaniei sale de incitare antisemită, lui Krușevan i s-au intentat mai multe procese de instigare la crimă, de calomnie, de ofense și de atacuri personale, procese care au fost anulate prin intervenția personală a guvernatorului provinciei. Studentul P.S. Dașevschi l-a acuzat a fi unul din principalii instigatori ai pogromului și a încercat să-l înjunghie, rana fiind însă superficială. Krușevan a refuzat să primească asistența medicală pe care i-a oferit-o un medic evreu. Timorat în urma atentatului, Krușevan a început să meargă înarmat și însoțit de un bucătar personal, ca să nu fie otrăvit.

În 1918, după ce Sfatul Țării a votat unirea cu România, Chișinăul a devenit municipiul de reședință al județului Lăpușna. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 114.896 locuitori, dintre care 48.456 români, 41.065 evrei, 19.631 ruși, 1.436 poloni etc.[16] Chișinăul a primit statut de municipiu și a devenit al doilea oraș ca mărime din România, după municipiul București.

Gara feroviară Chișinău a fost una dintre cele mai importante din România. Itinerariul principal l-a constituit linia București - Iași – Chișinău (Kiev, Moscova).

În 1927 s-a realizat prima rută aeriană pe distanța Chișinău-București. (Această rută a fost repetată în mod simbolic în 1991 de către coimpania de turism a deputatului municipal Chișinău de atunci, Alexandru Savițki, în calitate de pasageri figurând o serie de persoane marcante ale municipiului, scriitori, jurnaliști etc.) Astfel, în anii următori acelei rute aeriene din 1927, la Chișinău a fost construit aeroportul de pasageri. Pe aici trecea linia de navigatie aeriana L.A.R.E.S. cu plecare si sosire pe aerodromul Chișinău. Itinerarii: București - Galați - Chișinău și Cernăuți - Iași – Chișinău – Cetatea Albă.

După 1918 au fost deschise și au activat în municipiul Chișinău mai multe facultăți și școli superioare: Facultatea de Agronomie si Facultatea de Teologie (de pe lânga Universitatea din Iasi), Conservatorul National de Muzica si Arta Dramatica, 2 conservatorii particulare.

De asemenea, tot la Chișinău, activează 4 licee de baieti, 1 liceu militar, 3 licee de fete, 1 seminar teologic, 1 liceu comercial de baieti, 1 liceu industrial de fete, 1 scoala de menaj, 1 scoala normala de baieti, 2 scoli normale de fete, 1 scoala de cântareti, 2 gimnazii de baieti, 1 gimnaziu industrial de baieti, 3 gimnazii industriale de fete, 1 liceu particular de baieti, 3 licee particulare de fete si 1 gimnaziu particular de fete.

De asemenea, după 1918, Chișinăul a devenit un centru notabil de cultură românească. Iată institutiile culturale ce activau la acea vreme: Casa Scoalelor si a Culturii Poporului, care întretine în judet 179 de camine culturale, 5 societati muzicale si 15 biblioteci, adica în total 199 de organizatii culturale dintre care 130 au personalitate juridica.

Alte institutii culturale în Chisinau: Universitate Populara, Muzeul National al Basarabiei, Muzeul istorico- arheologic bisericesc, Cercul Militar, Biblioteca Municipala (peste 100.000 de volume), Biblioteca Universitatii Populare, Biblioteca Centrala, Biblioteca Jokey Clubului, 8 biblioteci particulare, Teatrul National, 4 cinematografe, 8 societati sportive, 8 societati de vânatoare, Automobil Clubul Regal Chisinau etc.

În 1927 au răsunat la Chișinău primele semnale și emisiuni ale postului de radio "Basarabia", în scurt timp în municipiu apărând încă trei stații de radio, incl. în limbile rusă și idiș, toate fiind reprimate însă după invazia sovietică din 1940.

Iată și organizarea de Sănătate a Chișinăului după 1918. Spitale de stat: Spitalul Central, Spitalul Regina Maria, Spitalul de contagiosi, Spitalul Militar, Spitalul Militar de ochi, Spitalul de ochi „D. Manoilescu”, Spitalul Maternitatea, Maternitatea Municipiului si, Ospiciul de alienati „Costiugeni”. Spitale si sanatorii particulare (în Chisinau ): Spitalul de orbi, Spitalul evreesc, Spitalul de copii al Societatii de Binefacere, Maternitatea „Dr. Kurtz”, Sanatoriul „Sanatatea”, Sanatoriul „Dr. Steinberg”, Sanatoriul „Dr. Tumarhin”, Sanatoriul „Solarium” (Dr. Sepf).

Odată revenit la sânul Patriei-Mamă, la Chișinău au fost schimbate denumirile de străzi. Astfel Țarski Prospekt devine Bd. Alexandru cel Bun (azi Ștefan cel Mare), fiind renominalizate și majoritatea celorlalte străzi. Acestea însă vor fi schimbate din nou de regimul sovietic (Alexandru cel Bun devenind Stalin), care reclădește orașul, acum capitală unională, în stilul blockhaus specific comunismului (vizibil, bunăoară, în palatul guvernului sau la Ciocana), dar construind și monumente de stil tradițional rusesc.

Sub regimul sovietic Chișinăul ajunge la 700.000 de locuitori (în majoritate sosiți din alte republici unionale) și devine un important centru administrativ și industrial.

În 1988 mai multe personalități de la Cenaclul "Grai Matern", printre care poeta Renata Verejanu, istoricul Vasile Ciubuc sau academicianul Mihai Cimpoi au venit cu ideea de a schimba numirea străzilor din capitală, numiri care la acel moment „lăsau impresia unei localități siberiene”. Schimbarea a început cu redenumirea sectoarelor capitalei, apoi și schimbarea numelui străzilor, într-un specific mai local, moldovenesc.

După independență, capitala republicii a fost centrul vieții economice și politice, unde apărură numeroase întreprinderi și magazine, ziare și reviste, consulate și ambasade străine, sedii ale partidelor. Ca atare, în Chișinău avură loc mitingurile și protestele cele mai importante, ale pensionarilor săraci, ale foștilor luptători din armata română sau din forțele moldovenești, ale diferiților meseriași sau funcționari puțin plătiți, ale profesorilor moldoveni cărora li s-a interzis să „se refere la limba și istoria poporului român, în timp ce rușii sau ucrainenii au voie să se refere nestingherit la limbile și istoria popoarelor rus sau ucrainean”, ale studenților care nu găseau locuri în cămine sau contestau modalitățile de examen, sau, mai recent (pe 7 aprilie 2009) ale opoziției politice, care au întrunit peste 30 de mii de persoane contestînd victoria comuniștilor la alegeri, scandând „Vrem alegeri repetate” și „Jos comuniștii”. La acest mare protest, liderii PLDM, PL și AMN susțineau că alegerile au fost fraudate, cerând organizarea unui nou scrutin. Unii manifestanți au pătruns în clădirea Parlamentului și în cea a Președinției și au incendiat documente în fața lor. La Parlament, forțele ordinii, numeric inferioare au lăsat manifestanții să pătrundă în clădire unde au forțat ușile cabinetelor de lucru, accedînd la documente importante de stat pe care le-au aruncat afară pe ferestre, și care au fost mai tîrziu arse în fața clădirii. Căutînd dovezi de manipulări ale alegerilor, manifestanții au deteriorat o parte din mobila și calculatoarele Cabinetului Președintelui. La 8 aprilie s-a constituit un Consiliu al Salvării Naționale similar FSN-ului românesc și condus de scriitorul Nicolae Dabija. Din CSN fac parte reprezentanți ai studenților moldoveni, membri ai societății civile și niciun politician. În urma protestelor s-au înregistrat 3 victime: Valeriu Boboc, Eugen Țapu si Ion Țâbuleac iar numeroase persoane au fost maltratate în arestul poliției.

Localizare

Teritoriul municipiului și al periferiilor lui este împărțit în două zone: de vest și de sud, care țin de zona Colinei Codrilor, reprezentate de cumpene înguste ale apelor și de pante de teren alunecător și, de asemenea, de sectoarele de est și de nord ce se mărginesc cu Câmpia Nistrului. O componentă importantă a reliefului chișinăuean o constituie valea Bâcului și pantele ei dezmembrate. Partea cea mai mare, de pe malul drept al Bâcului, ocupă trei terase străbătute de câteva vâlcele. Zona de nord-vest și parțial cea de vest sunt despărțite la centru de valea îngustă a râulețului Durlești. Nu departe de str. Grenoble își începe cursul un râuleț ce curge prin vâlceaua de la Mălina Mică. Paralel se află vâlceaua Mălina Mare. În partea de sud a orașului se găsește vâlceaua întinsă Muncești. Partea stângă a orașului ocupă două terase: prima coboară spre râu, cea de-a doua are o altitudine de 60–90 m. Aici a fost construit cartierul (sectorul) Râșcani. Partea din stânga a văii Bâcului, pe alocuri pietroasă, este întretăiată de mai multe văi și vâlcele, orientate mai ales de la nord spre sud.

Cartiere (Sectoare)

Nr.	Sector	Populație (2004)	Populație (2013)	Din pop. totală
1 Botanica	156,633	172,600	27.04%	172
2 Buiucani	107,744	112,100	17.56%	148
3 Centru	90,494	94,800	14.85%	110
4 Ciocana	101,834	119,100	18.65%	168
5 Rîșcani	132,740	139,800	21.90%	223

wy/mo/chisinau