municipiu din județul Iași, România
Palatul Culturii, simbol al Iaşiului
Universitatea „Al. I. Cuza”

Iași este principalul oraș al regiunii Moldova din România. Unul dintre cele mai mari orașe din țară, al doilea cel mai mare centru universitar al țării. Oraș istoric și cultural. Conform ultimului recensământ are 290,422 locuitori. Populația este semnificativ mai mare în timpul anului universitar, când vin în oraș studenți din diferite țări, inclusiv Republica Moldova, dar și din România, în special din regiunea Moldova.

De știut

modificare

Capitală medievală a principatului Moldova, Iașiul se află în nord-estul României și se află foarte aproape de frontiera cu Republica Moldova. Situat pe râul Bahlui, afluentul Jijiei, care se varsă în râul Prut, Iași este, ca și multe alte orașe din lume, precum Roma, „orașul legendar al celor șapte coline”, și anume Cetățuia, Galata, Copou, Bucium, Șorogari, Repedea și Breazu. Unele dintre aceste coline au biserici remarcabile în vârf.

În ciuda cărămizilor ubicue, privit dintr-un punct înalt, Iașiul arată verde, datorită grădinilor și copacilor. Bisericile medievale, casele în stil european vechi și clădirile comuniste cu apartamente completează spațiul în acest oraș, care se extinde constant în satele învecinate; graba spre urbanizare a comunismului, a înlocuit case, găini și cireși, cu clădiri cu apartamente. Pământul a fost confiscat de la țărani, iar acestora li s-au dat apartamente ca compensație. Au apărut fabrici în timpul efortului intens de urbanizare și au fost organizate împreună într-o zonă industrială, pentru a fi abandonate două generații mai târziu odată cu căderea regimului care le-a dat un scop. Ca și toate comunitățile din fostul bloc comunist, Iașiul s-a reinventat în 1989.

În oraș, turismul are loc în jurul moștenirii istorice, a caselor memoriale, muzeelor și monumentelor istorice și arhitecturale. În plus, moștenirea folclorică și etnografică, ariile de protecție a naturii, apele minerale naturale, precum și viile din satele din împrejurimi rămân să fie descoperite.

Orașul se află la frontieră cu cea mai săracă țară din Europa (Republica Moldova), și unii ar putea crede că această locație geografică spune totul despre Iași. O asemenea impresie este foarte greșită. În ciuda faptului că târgul este, poate, destul de sărac, centrul trece printr-o perioadă de renaștere. Din iunie 2012, se face o restaurare extensivă și se fac noi construcții. S-a deschis un nou mall de marcă, iar trotuarele și casele sunt renovate. Pe deasupra, comunitatea înfloritoare de studeți dă o atmosferă tinerească și la modă, ca și în orice alt oraș european studențesc.

Cunoscut și ca „orașul marilor iubiri”, „orașul noilor începuturi”, „centrul cultural al Moldovei”, „un muzeu în aer liber”, Iașiul este recunoscut din secolul 19 ca centru al spiritului național. Fiecare colț din Iași evocă o personalitate, un eveniment unic, o legendă, o parte dintr-un mit, fiecare piatră vorbește de trecut (citându-l pe Topîrceanu).

Primul document care menționează Iașiul a fost emis pe 6 octombrie 1408, de către domnitorul Alexandru cel Bun. A fost un privilegiu comercial elaborat de Alexandru cel Bun după câteva runde de negocieri cu comercianți din Liov.

Iașiul a fost capitala principatului Moldova din 1564 până în 1859, când Moldova s-a unit cu Valahia formând baza viitorului stat român modern. Desemnarea Bucureștiului ca capitală a fost primită cu multă supărare de locuitorii orașului. Aristocrația moldovenească s-a mutat masiv la București, lăsând fosta capitală lipsită de o parte din fosta ei strălucire și bogăție. Cu toate acestea, Iașiul a continuat să fie un centru cultural important, furnizând lampa de lansare a 19 cele mai importante personalități ale literaturii române. Parte a Regatului României, Iași a redevenit capitală între 1916-1918, întrucât Bucureștiul era ocupat de armata germană. În acea perioadă, palatele și reședințele sale boierești, au fost folosite ca case și instituții de stat care trebuia să conducă țara în vreme de război.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Iași a suferit distrugeri considerabile, pe străzile sale luptăndu-se trupele germane cu cele rusești. Regimul comunist este responsabil pentru actualul model de străzi și pentru cea mai mare parte a fondului de construcție. Cartierele nou-formate furnizau case pentru clasa lucrătoare adusă din sate pentru a lucra în fabrici. Cutremurul din 1977 a adus o altă lovitură centrului istoric al Iașiului, iar autoritățile de atunci au profitat de ocazie pentru a demola unele dintre fostele case ale orașului (multe dintre ele fuseseră construite pentru fosta burghezie multi-etnică).

După 1990 și prăbușirea industriei masive și demodate, Iașiul s-a reinventat pe el însuși, câștigând avantaj de la universitățile sale ce constituie al doilea cel mai mare centru de educație superioară din țară, precum și de la industriile sale de mici dimensiuni, companiile software, serviciile și comerțul.

Clima local este continentală, cu precipitații minime și mari diferențe de temperatură între anotimpuri. Vara este caldă și durează de la sfârșitul lunii mai până la jumătatea lui septembrie. Toamna este un anotimp scurt, de tranziție. A doua jumătate a lumii noiembrie se caracterizează, de obicei, prin ger și zăpadă. Iarna este un anotimp destul de friguros, cu temperaturi ce scad până la –20 °C.

Venire/Plecare

modificare

Cu avionul

modificare

Aeroportul Iași (IAS) este unul dintre cele mai vechi aeroporturi acreditate din România. Cu toate că este mic, este deservit de niște linii aeriene precum Tarom (zboruri din București) și Austrian Airlines (zboruri din Viena). Sunt de asemenea curse charter care pleacă/vin din/în Iași.

Aeroportul se află la 8 km nord-est de centrul orașului. O cursă cu taxiul până în centrul Iașiului nu costă mai mult de 15-20 lei. Cele mai multe taxiuri ale orașului au aparate de taxare. Trebuie să fii atent dacă șoferii le folosesc sau nu—nu este fapt nemaiauzit ca ei să încerce să trișeze pretinzând un preț de €10, de exemplu. Rata aparatului de măsură a taxei este de 2.5 lei/km, în afara limitelor orașului, și 2,2 lei/km în oraș. De obicei rata este scrisă pe o parte a mașinii, dar asigură-te verificând cu dispozitivul din mașină. Taximetriștii sunt mai corecți și mai simpatici decât cei din capitală.

Dacă vii din altă țară, să ai în minte că la aeroportul Iași nu sunt case de schimb valutar. Există un ATM în afara clădirii. Întrucât șoferii de taxi acceptă doar lei, nu euro și alte valute, va trebui să poți să-ți retragi banii la acest ATM sau să ajungi în Iași cu lei.

Autobuzul numărul 50 face legătura dintre aeroport și centru. Aici este un orar. Remarcă faptul că tabelul din stânga sus arată orele la care se pornec autobuzele spre centru. Conexiuni cu alte linii de transport public sunt arătate aici. Un bilet pentru o călătorie constă 2 lei.

Conexiuni:

Oraș Țară IATA ICAO Aeroport Linii aeriene
AntalyaTurciaAYTLTAIAeroportul Antalya Charter sezonier: Air Bucharest (reîncepe pe 27 mai 2013), Corendon Airlines (reîncepe pe 13 iunie 2013)
BolognaItaliaBLQLIPEAeroportul Bologna Guglielmo Marconi TAROM
LondraRegatul UnitLHREGLLAeroportul Heathrow LondraTAROM
RomaItaliaFCOLIRFAeroportul Internațional Fiumicino-Leonardo da Vinci TAROM
TorinoItaliaCUFLIMZAeroportul Internațional Cuneo TAROM
VienaAustriaVIELOWWAeroportul Internațional Viena Austrian Airlines
Tel-AvivIsraelTLVLLBGAeroportul Ben Gurion TAROM

Cu trenul

modificare

Conexiunile Iașiului cu Bucureștiul, capitala națională, și cu alte județe din România, sunt bune și sigure și pot fi văzute online, aici (pe acest site găsești orarul trenurilor și prețurile călătoriilor).

Un bilet de tren de la Iași la București costă în jur de €20 dacă alegi o opțiune mai costisitoare și luxoasă, numită inter-city. Programul și prețul poate fi găsit și pe site-ul cfr.ro.

Unul dintre reperele Iașiului, gara feroviară, cunoscută și ca „Palatul Gării” vă va ura bun venit în Iași când veți ajunge cu trenul. Clădirea gării are 133 metri lungime și 113 camere, cu palatul real în centru, acesta fiind parțial o replică a Palatului Dogilor din Veneția. Palatul a fost construit de o companie austriacă condusă de Victor von Ofenheim și este cel mai mare din Moldova.

Gara feroviară se află foarte aproape de centrul orașului și de Centrul de Informare Turistică (10 minute de mers pe jos).

La sfârșitul lunii septembrie 2015 a fost inaugurată cursa feroviară directă Chișinău-Iași.[1] Prețul unui vagon de clasa 1 de 42,5 lei românești/230 lei moldovenești, al unui vagon de clasa a II-a - 36,35 lei românești/185 lei moldovenești, iar al unui vagon de clasa a treia - 32,42 lei românești/165 lei moldovenești.[2]

Cu autobuzul

modificare

România este străbătură de multe microbuze, numite și maxi taxiuri. Ele sunt mai rapide decât trenurile și pot fi luate direct de la aeroportul internațional din București.

În Iași, sunt două stații principale de autobuz: Stația de Vest și Stația Vama Veche. Aceasta din urmă se află în fața gării. De acolo, autobuzele merg prin toată România, precum și în străinătate.

Există de asemenea conexiuni rutiere cu Chișinău, capitala Republicii Moldova. Autobuzele și microbuzele pornesc de la Gara de Sud din Chișinău pentru a ajunge la Iași. Călătoria durează 3,5-4 ore, iar aceasta include staționările de la vami, precum și la magazinul dintre vămi. Sunt mai multe servicii rutiere pe zi, iar fiecare dintre ele costă 140 lei moldovenești.

Cu mașina

modificare

Sunt mai multe posibilități de a ajunge la Iași din toate părțile țării pe drumurile naționale. Recent, s-a îmbunătățit calitatea acestor drumuri și nu mai sunt blocate de ambuteiaje. Un drum cu mașina din București durează de obicei cinci sau șase ore.

Dacă nu ai o hartă a României descărcată de pe internet sau un GPS, cel mai bine ar fi să cumperi unul de la benzinărie. Deși se dezvoltă în mod constant, este crucial să ai o hartă pentru a ajunge din București la Iași, fără să fii nevoit să te oprești și să întrebi încotro să o iei. Localnicii știu în ce direcție să o iei, sunt și indicatoare.

Ajuns acolo

modificare

Iași este un oraș destul de mare și aglomerat. Poți merge pe jos de la o margine la alta a orașului în câteva ore. Pentru un vizitator curios, plimbarea este cea mai bună cale de a vedea orașul.

Cu taxiul

modificare

Taxiul este foarte popular în Iași și recent a trecut la universalul galben. E ușor să găsești un taxi în Iași, fie sunând la un nume de taxi, dar le poți și parcate staționate prin oraș. În Copou, lângă Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, există întotdeauna un rând de taxiuri staționate, în așteptarea pasagerilor.

Cu maxi-taxiul

modificare

Mai puține decât autobuzele și tramvaiele, prin oraș circulă și maxi-taxiurile. Ele sunt de obicei microbuze private, mici, de obicei de culoare albă. Pe cartonul din față este scrisă destinația ultimă și de obicei merg pe una și aceeași rută. Șoferii acestora nu acceptă valută străină și să nu te aștepți ca șoferii să cunoască limba engleză atât de bine încât poată spune în această limbă unde să te cobori; deci, turiștii care nu cunosc română pot să scrie destinația pe o bucată de hârtie și să o arate șoferului.

Cu autobuzul și tramvaiul

modificare

Aceste metode tradiționale de transportare a pasagerilor au fost foarte importante în Iași, în special în perioada comunistă, dar și ulterior, până când mașinile au devenit ceva banal. Transportul public este destul de frecvent și lucrează de la ora 5 până în jurulul orei 23.00. În orice caz, în week-enduri și de sărbătorile publice, frecveța scade.

Un bilet costă 2 lei, iar unul de două călătorii, 4 lei (doi oameni pot să facă de asemenea o călătorie cu un asemenea bilet), o călătorie de 90 de minute costă 4 lei, iar o călătorie de toată ziua - 8 lei. Poți cumpăra bilete de la oficiile de bilete de la stații, dar să ai în minte că la stațiile minore aceste oficii se închid în jurul orelor 17-18. Mașinile de bilete sunt instalate peste tot prin oraș și au de asememenea o interfață engleză.

Există un tramvai special ce merge în jos din colina Copou. Este un tramvai clasic renovat și are un stil diferit de tramvaiurile obișnuite, semănând oarecum cu unul de tip San Francisco. În Iași nu sunt deloc troleibuze ca în București sau alte orașe din România.

Transportul public este folosit pentru dezvoltarea cerșetoriei. De exemplu, copii care intră în autobuz și încep să cânte. Ei sunt de obicei țigani ce cântă cântece tradiționale românești, iar unii dintre ei sunt într-o anumită măsură talentați. Bineînțeles, ei vor să primească bani.

Uite-te și la manifestarea credinței. România este una dintre cele mai religioase țări din Europa, iar când trec pe lângă o biserică sau mănăstire, diferiți pasageri, bătrâni și tineri, își fac semnul crucii.

Partea veche a orașului Iași este destul de mică. Poți folosi transportul public pentru a o înconjura, dar cele mai interesante părți ale orașului sunt în centru, deci este preferabilă plimbarea.

De văzut

modificare
Casa Dosoftei
  • Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, cu un interior excepțional proiectat de cei mai populari arhitecți din Viena sfârșitului secolului 19.
  • Palatul Culturii este unul dintre acele monumente gigantice care îi frapează pe vizitatorii străini. El conține câteva muzee vizitat mai rar, inclusiv muzeul de muzică instrumentală și un muzeul „sat” cu înzestrari etnice. În prezent este închis pentru renovare.
  • Casa Dosoftei. În apropierea Palatului Culturii se află o mică de casă de piatră numită după mitropolitul („arhiepiscopul”) și cărturarul Dosoftei (1624-1693). El a fost unul dinre primii care a folosit limba română în poezie și în biserică, iar casa conține un mic muzeu cu manuscrise și imprimări vechi.
  • Bulevardul Ștefan cel Mare (și Sfânt). De-a lungul lui vei găsi Catedrala Mitropolitană, biserica Trei Ierarhi, Palatul Culturii, Teatrul Național și Casa Cărții. O bună parte din el este stradă pietonală formată din piatră cubică.
  • Parcul Copou. Acest parc blând, cu bănci și cu o tufă de trandafiri este o destinație populară pentru tineretul dinamic și pentru bătrânii contemplativi. Este un parc frumos și nu trebuie să-ți pui picioarele pe bănci (ai putea fi amendat). Sunt diferiți copaci înalți printre care te poți plimba, un tei foarte bătrân înconjurat de bare metalice. Teii sunt foarte apreciați în Iași, iar acest copac particular este cel mai faimos deoarece cel mai iubit poet român, Mihai Eminescu, după cum se spune, a scris poezii inspirat în umbra acestui tei.
  • Grădina Botanică se află mai sus pe colina Copou și este un loc popular de relaxare vara. Toamna, din nuci cad nucile, iar unii oameni se duc în grădină pentru a le găsi.
  • Sala Pașilor Pierduți. Universitatea Al. I. Cuza din Copou are în interior un coridor splendid, în care te poți pierde într-o reverie poetică. Coridorul este lung și îngust, iar pereții săi sunt acoperiți cu picturi largi ce fac aluzie la Wastelandul lui T. S. Eliot, și au un caracter puternic epic, alegoric și fantezist. O mică pază protejează coridorul, iar ușa este masivă, cu mici geamuri prin care se infiltrează lumina. Este un loc stingher, dar în timpul anului universitar este călcată de mii de pași, care parcă îl fac și mai stingher. Un sfat: eliberarea minții tale de limitele geometriei euclidiene n-o să facă mai ușor să găsești drumul potrivit în acest loc, dar vei fi mai puțin frustrat când vei descoperi că ai schimbat etajele trecând un nivel aparent al coridorului. Sălile de clasă folosesc atât sistemul de numărare arab, cât și cel roman, ceea ce îți face viața un iad când întârzii la un examen.
  • Catacombele. Această rețea de tuneluri a fost construită sute de ani în urmă în scopuri militare și face conexiuni între diferite puncte strategice ale Iașiului, inclusiv anumite mănăstiri. Este necunoscută pentru mulți vizitatori, ba chiar și pentru mulți localnici, dar curând va fi deschisă pentru turism. Intrarea va fi în fața Halei Centrale (vezi intrarea de sub magazin). Din aprilie 2010, acesta este încă un teren de construcție. Până una alta, ai putea avea posibilitatea să faci o aruncătură de ochi asupra unor tunele vechi, dacă plătești o vizită la Casa Bolta Rece.
  1. Muzeul Etnografic al Moldovei
  2. Muzeul de Artă
  3. Muzeul de Istorie a Moldovei
  4. Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”

Biserici și mănăstiri

modificare
Catedrala Mitropolitană

Se spune că dacă arunci o piatră în Iași vei sparge geamul unei biserici. În ciuda faptului că comunismul a scos religia în afara legii, Iași este plin de biserici și mănăstiri. Majoritatea aparțin confesiunii ortodoxe răsăritene. Sunt decorate bogat și uneori înconjurate de grădini luxuriante. În timp ce te plimbi, imaginează-ți bisericile acum o sută de ani ca centre agricole, cu comunități de țărani; copacii cu fructe și terenurile din jurul bisericii susținute de clerici și maici. În Iași, o dată pe an, preoții bat la fiecare ușă pentru a binecuvânta apartametele pentru noul an. Se consideră un comportament neadecvat a nu le deschide ușa. Când intri în biserică, poți face semnul crucii la pragul ușii; îți scoți pălăria, chipiul sau căciula (dacă ești bărbat) și să nu intri în pantaloni scurți sau fustă scurtă. Duminica, uneori ceremonia se aude în afara bisericii, datorită difuzoarelor, mai ales că înăuntru sunt puține scaune. Dacă ești norocos, vei vizita o biserica în ziua aniversării a 100 de ani de la construirea ei. Aceasta este singura zi când femeilor li se permite să intre în altar; nu te îngrijora dacă nu știi româna, nu va trebui să spui nimic.

  • Biserica Trei Ierarhi Această biserică este complet acoperită în cioplituri. Biserica a fost odată acoperită cu aur, care a fost ars pentru a fi furat. Atmosfera din interior are miros de mosc, tipic pentru bisericile ortodoxe estice. Conține mai multe candelabre cu ouă decorative de struț. Face parte din lista preliminară de obiective bune pentru a fi nominalizate pentru lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
  • Biserica Mitropolitană Fii atent să nu intri aici în pantaloni scurți sau fustă scurtă. Pe plan local, biserica este numită „Mitropolia”. Ea conține moaștele Sfintei Parascheva de la Iași, o sfântă locală importantă. Dacă îți plac sărbătorile, mergi la Iași în orice an pe 12-16 octombrie. În aceste zile orașul este copleșit de țărani și pelerini religioși din România și din străinătate. Orașul este complet schimbat în această perioadă, strada pietonală a bulevardului Ștefan cel Mare și curtea mănăstirii fiind pline de oameni.
Mănăstirea Trei Ierarhi
  • Mănăstirea Golia Mănăstirea este înconjurată de ziduri mari și groase. Are un turn remarcabil, în vârful căruia te poți urca doar în anumite zile speciale din an (nopțile albe ale Iașiului). Vizitatorul care dorește să aibă o panoramă a orașului trebuie să urce cele 120 de trepte. Cu baza pătrată de 5 metri pe laturi, un parter, două caturi boltite, o încăpere a clopotelor, o galerie superioară și terase, turnul este unul dintre simbolurile Iașiului. Seninătatea contrastantă din cadrul zidurilor este aproape de necrezut.
  • Sfântul Nicolae Domnesc Această biserică mică dar frumoasă se află în dreapta Palatului Culturii. A fost construită de Ștefan cel Mare în 1491-1492. Este cel mai vechi edificiu de religios din Iașiul de azi. A fost renovată în 1900. Merită s-o vizitezi, să îi admiri picturile și să mai stai puțin acolo pentru pacea sufletului tău.
  • Mănăstirea Frumoasa Se află în Nicolina, departe de centrul orașului și în mijlocul unor clădiri comuniste; poți recunoaște mănăstirea după acoperișul din metal.
  • Biserica Armeană Sf. Maria (pe Strada Armenească)

Pe drumul bătătorit

modificare
  • Releu - un străvechi fund de mare
  • Dealul Bucium. Pe el se află un punct de unde poți avea o priveliște frumoasă asupra orașului. Unii oameni se duc acolo noaptea, pentru a arunca o privire la panoramă, iar geamurile mașinilor se aburesc.
  • Cimitirul evreiesc. Ascuns în spatele clădirilor comuniste, în apropierea Păcurariului. Este o rămășiță a comunității evreiești ieșene, înainte înfloritoare (în jur de o treime din populația Iașiului era evreiască înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial). Este acum păzit de o familie care locuiește acolo, iar intrarea este permisă în timpul zilei.

De făcut

modificare
  • Explorează fabricile comuniste abandonate - Iași a fost un centru industrial înmugurit în epoca comunistă. Idealul comunist s-a învârtit în jurul suficienței sinelui, așa că tot (cu excepția petrolului) ce trebuia să fie folosit în Iași era fabricat în Iași. Marginile orașului sunt dominate de zone industriale imense, unde mai mult de 90% din fabrici sunt abandonate. Când a căzut regimul comunist, aceste fabrici s-au închis una câte una, fiind sucombate de competiția străină și haosul politic intern. Ceea ce a rămas sunt sute de fabrici, clădiri, depozite și terenuri complet abandonate, invadate de arbuști, gata de exploatare. Este o zonă unică, uimitoare și sălbatică, care nu va mai fi așa mult timp. Odată cu implicarea Uniunii Europene pentru accelerare economică în România și creșterea prețului pentru pământ în oraș, pustietatea industrială va fi pusă în curând în ordine și va fi luată sub control de polițiștii români. Pentru a ajunge acolo, întreabă pe cineva unde este „zona industrială”. Dacă te afli în „Podu Roș”, mergi spre „Țesătura”, departe de centrul orașului. În timp ce mergi, vei da de centrala electrică. Poți de asemenea să iei tramvaiul numărul 1 din Podu Roș și să te cobori la sfârșitul rutei (asigură-te că tramvaiul NU merge spre Copou). La sfârșitul liniei de tramvai, plimbă-te prin jur, pentru că ai ajuns în cea mai mare zonă comunistă cu pământ nelucrat din jurul Iașului. Există și alte fabrici abandonate, dar aici este cea mai mare concentrare. O altă fabrică foarte mare abandonată este C.U.G., ce a fost folosită pentru a produce mult echipament industrial. Se află la sfârșitul liniilor de autobuz 9 și 41, lângă „Frumoasa”. Dacă iei trenul ca să ajungi în Iași, probabil că vei merge mai mult timp pe lângă această fabrică. C.U.G. nu este complet abandonată, așa că trebuie să fii atent, și probabil că are cele mai impresionante depozite și cea mai impresionantă mașinărie grea. Încearcă să-ți imaginezi că cu 30 de ani în urmă aceste locuri erau locurile de muncă ale celor mai mulți locuitori ai Iașului. Mulți oameni s-au mutat de la sat la oraș pentru a lucra la aceste fabrici.
  • Vizitează orice centrală electrică unde ai voie să intri Accesul a fost interzis, dar situația se schimbă frecvent. Dacă ai noroc, ai putea vizita fabrica de îmbrăcăminte și de încălțăminte (aflată la intersecția Țesătura, lângă Podu Roș, în direcția zonei industriale), instalația de epurare a apelor uzate, fabrica de pâine și paste făinoase.
  • Du-te și scaldă-te Vara, Iașiul experimentează o secete extreme și călduri neobosite, așa că localnicii scapă la scăldat. Cel mai popular loc pentru scăldat este ștrandul. Piscina a fost mutată atunci când proiectul proiectul imobiliar Pallas a început să fie construit pe teritoriu. De asemenea, unii oameni se scaldă în râul care curge la nordul orașului, precum și în lacurile Ciric și Veneția. Acestea nu sunt piscine, nici lacuri; aici nu sunt salvamari și nici reguli. Apa este plină de microorganisme bizare și cine știe ce altceva... Poți de asemenea înota în grădina botanică, în piscina de la baza dealului. Este un nou ștrand pe strada Cicoarei (întreabă-i pe localnici pentru a o găsi). Este un loc bine echipat și foarte popular pentru băile de vară. Sunt de asemenea unele hotele care au piscine mai mici, deschise pentru public (Hotel Capitol, Motel Bucium etc.). Lacurile menționate mai sus nu sunt niște locuri sigure. Câțiva oameni se îneacă acolo în fiecare an, iar unii au probleme cu ochii sau cu pielea din cauza apei murdare.
  • Vedere aeriană, Aeroport, +40 752 040214. De la răsărit la apus. Experiențe memorabile spectaculoase. Cu piloți calificați și experimentați, poți vedea prin ochiul unei păsări Iașiul, frumoasele sale coline și lacurile.

De învățat

modificare

De lucrat

modificare

Bani și cumpărături

modificare
  • Mergi la cumpărături în numeroasele magazine second-hand din oraș Mulți tineri localnici preferă să meargă la malluri, deoarece acolo poți găsi marfă calitativă la prețuri accesibile. Multe dintre aceste haine sunt aduse în număr mare din țările occidentale.
  • Explorează târgurile tradiționale („Piața Niculina”, „Piața Alexandru”, „Piața Păcurari”). Ele sunt deschise zilnic. Vei găsi produse locale proaspete, mai sănătoase decât cele din supermarketuri și de obicei la prețuri mai bune decât acolo. Ai putea da și de oferte de la vânzători din Republica Moldova vecină, care vând produse acolo.
  • Bazarul O curte pentru cumpărături, populară printre locali. Cea mai multă marfă vândută aici amintește de Marele Bazar din Istanbul și este probabil produsă în aceleași fabrici chineze. Bazarul se află sub podul ce face legătura între Podu Roș și Nicolina. Poți găsi blugi, pantofi de tenis, jucării din plastic și brelocuri de toate varietățile aici.
  • Teritoriul de lângă Piața Unirii este o arie în general de cumpărături, cu mai multe magazine.
  • Dacă vrei să citești ceva, sunt două librării în Piața Unirii, în centru. Junimea are câteva cărți în franceză, iar Librăria Humanitas are niște cărți în engleză. Mai în vale, pe bulevardul Ștefan cel Mare, lângă Catedrală, se află librăria religioasă ortodoxă Doxologia. Și mai în vale, pe strada pietonală, în fața bisericii Trei Ierarhi, se află Casa Cărții. În mall-uri precum Pallas, Iulius Mall și Carrefour găsești de asemenea librării. Prin librăriile ieșene găsești cărți de toate felurile și din toate domeniile: romane, cărți istorice, politice, filozofice, religioase, ghiduri de învățat limbi străine etc.
  • Du-te la Iulius Mall (aproape de Podu Roș). Acest mall este oarecum elegant și găzduiește câteva restaurante ce au prețuri europene și nu îi e familiară mâncarea tradițională românească, dar dacă ești liber să cheltui bani, este un loc bun. Tot acolo este un loc unde te poți duce să privești filme. Cu excepția filmelor pentru copii, filmele străine sunt de obicei subtitrate.
  • Carrefour/Felicia Mall-ul Felicia este mai mic și mai puțin elegant decât Iulius și oferă puțin în ceea ce privește masa. În orice caz, conține un hypermarket Carrefour care este convenabil dacă vrei să cumperi aparate electronice, haine, mâncare sau orice altceva. Este la fel de „românesc” ca McDonalds-ul, dar ilustrează frumos viitoarea occidentalizare totală a economiei românești. Roagă un șofer de taxi să te ducă la „Carrefour”.
  • Parcul de Cumpărături Era (Carrefour Era Păcurari), str. Păcurari, nr. 121 (partea occidentală a orașului). Asemănător cu Felicia. Conține mulțimi de buticuri de toate tipurile, un supermarket Carrefour, un magazin de aparate electronice, o mică curte alimentară etc.
  • „Vechile malluri”, Moldova Mall și Hala Centrală se află în centru, aproape pe Palatul Culturii. Nu sunt la fel de mari sau moderne ca Iulius Mall, dar ar putea fi puțin mai ieftine. Ambele datează din perioada comunistă, dar au fost puternic renovate. O trăsătură specifică epocii comuniste este marketul subteran circular din fața Halei Centrale, unde poți încă cumpăra mâncare locală de la producători. Există și alte marketuri prin oraș, dar acesta este mai ușor de găsit.
  • Palas Iași Acest nou proiect de clădire multi-funcțională, a fost deschis în 2012. Adăpostește 6 clădiri de birouri, un mall, o stradă comercială, o parcare subterană, un hotel de 4 stele și o grădină publică (cu un lac mic și amfiteatru). Se află în dreapta Palatului Culturii, deci este greu să-l ratezi.

De mâncat

modificare
  • Pizza Pazzo, bd. Tudor Vladimirescu. Atmosferă frumoasă și bucătărie italiană. Se află în sectorul studențesc Tudor Vladimirescu. Rezervarea ar putea fi necesară având în vedere că locul este plin de clienți aproape în fiecare seară. Ocazional, s-ar putea să ai norocul să încerci o lasagna, deși o farfurie de parmigiana este de asemenea o alegere bună, ca și pizza. Servește cu o bere. Du-te acolo cu prietenii.
  • Phenicia, Str. Sulfinei, nr. 13. Restaurant libanez cu prețuri moderate. Acesta ar putea fi locul unde ai putea să-ți faci o impresie frumoasă ducându-te la o bucătărie exotică, deși libanezii s-ar putea să nu fie atât de bogați în opțiuni.
  • La gară, principala stație de trenuri din Iași. Acolo sunt câteva magazine micuțe care vând fast food ieftin.
  • Warda, Str. Sfântul Teodor. Magazin Kebab tradițional libanez. Se află în apropierea Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”. Cunoscut local kebab cu un personal foarte prietenos.
  • Cuculinga Casalinga, Costache Negri nr. 60. Restaurant italian cu paste și pizza foarte bune. Se află în spatele Moldova Mall.
  • Aad's Place, bd. Carol 48. Restaurant și fast food cu specific olandez. Situat în complexul Super Copou, în apropierea Parcului Mihai Eminescu. Se servesc clătite olandeze, sărate sau dulci.
  • Belvedere, Sos. Bucium 103A. Mic restaurant confortabil cu o terasă frumoasă. Se află la ieșirea spre Vaslui. Mâncarea este bună, iar prețurile sunt medii sau reduse. Uneori bucătăria e închisă, iar acest fapt te va dezamăgi. Nu se plătește cu cardul.
  • Restaurant Bar Baron - Str. Sfântul Lazăr 52. Se află dincolo de Palatul Culturii. Va trebui să te plimbi o perioadă scurtă de timp. Cârciuma este foarte frumoasă. Se servește bere și mâncare bună, la prețuri rezonabile.
  • Restaurant Monte Carlo - Fd. Codrescu 5, lângă Universitatea Alexandru Ioan Cuza. Un restaurant liniștit, nu prea bine cunoscut cu o ambianță frumoasă. Servește atât mâncare tradițională, cât și internațională, la prețuri rezonabile.
  • Casa Bolta Rece, Str. Rece 10 (taximetriștii cunosc locul), +40 232 212 255. Acest restaurant foarte vechi (est. 1789) oferă mâncare clasică românească de bună calitate într-o locație istorică. Este numit după beciul său rece, unde faimosul poet Mihai Eminescu și alți artiști și intelectuali l-au frecvetat, atunci când Iașiul era centrul renașterii românești. Astăzi poți să faci alegerea între beci, parter și terasa pe jumătate acoperită. Poți vedea muzicieni tradiționali în viață lucrând în restaurant. Dacă să arunci o privire asupra catacombelor de sub clădire, personalul ți le poate arăta dacă îi rogi. Prețurile sunt de la medii la mari.

De băut

modificare

Iașiul este faimos pentru viața de noapte. Dacă te plimbi pe lângă Universitate, vei găsi tot felul de studenți trecând pe acolo, iar pe unii dintre ei având o bere. Sunt o mulțime de baruri, cafenele și cârciume, unde te poți răcori, servi o băutură sau vedea un joc. Cele mai populare discoteci și cluburi sunt pline până dimineața în timpul anului universitar. Sunt discoteci precum „Skye”, „Skin”, „Master”, „Code” și „Viper”, dar sunt mult mai multe discoteci populare. Poți găsi o mulțime de baruri în „Parcul Copou”, după cum acolo sunt căminele studențești, deci este natural ca aici să fie multe locuri destinate petrecerii timpului liber.

Mai multe baruri au pagină pe Facebook, deci simte-te liber să le adaugi și urmărește ce planifică ele pentru zilele următoare.

  • Sage este un loc pe care nu vrei să-l pierzi. Se află în clădirea vechii biblioteci „Mihai Eminescu” și are o mulțime de sortimente de ceaiuri din toată lumea. Acolo sunt de asemenea ziare și cărți pe care le poți citi, un pian și jocuri sociale pe care le poți încerca liber. Personalul cunoaște limba engleză. Atmosferă foarte frumoasă.
  • Acaju - Str. Sf. Sava, nr 15 - de la Teatrul Național, ia-o la dreapta și când ajungi la parcare, ia-o la stânga. Mergi 2 minute și vei găsi acest bar (pe drum vei găsi un grup de mai multe case aflate departe de alte baruri). Este un bar foarte prietenos cu toate tipurile de muzică. Are o comunitate foarte puternică. Bere - 4-5 lei, cocktailuri 10-15 lei.
  • Brain, Iași, Str. Gându 6 - pentru fanii electro-muzicii. La etaj au camere pentru nefumătări, unde adesea se priectează documentare sau concerte live ale diferitor bande. Bere 5 lei, pahar cu vin 5 lei.
  • Kaze - ușă în ușă cu barul Brain, singurul bar unde vei găsi muzică reggae non-stop. Bere - 4-5 lei, cocktailuri 10 lei.
  • London pub - Str. Piața Unirii nr. 1 - se află în hotelul Astoria, în centrul orașului; este o cârciumă ce este un loc favorit pentru vizionarea meciurilor de fotbal. Un 50cl Tuborg costă în jur 6.5-7 lei.
  • Iulius Mall - dacă vrei o experiență decentă de cumpărături în unele dintre cele mai extravagante din Iași, trebuie să ajungi aici. Vei primi înghețate și cafele espresso în restaurantele de tip oriental. De asemenea, este un mare „food-court”, cu o mulțime de rețele fast-food internaționale. Prețurile sunt diferite, dar întucât multe dintre aceste baruri te vor servi cu o bere importată (de exemplu) pe care nu o vei găsi niciunde altundeva, vei face o afacere rezonabilă, dacă dorești. Toți știu unde se află acest mall, de la oamenii de pe stradă până la taximetriști. Se află în centrul de cazare studențesc „Tudor Vladimirescu”. Cel mai bine este să iei un taxi sau un autobuz, căci altfel s-ar putea să faci o plimbare lungă, în dependență de unde o iei.
  • Max - Se află în inima vie a campusului Tudor Vladimirescu. Băuturui ieftine.

De ieșit

modificare

De dormit

modificare

Buget redus

modificare
  • Hotel Continental, Strada Cuza Vodă. Simplu, cu camere mobilate modest la prețuri accesibile. O singură cameră cu baie costă 110 lei.
  • Hotel Turistic Casa Bucovineană, fax: 0232 222913. Str. Cuza Vodă 30. Este un cămin ieftin, în comparație cu standardele Iașiului. O cameră obișnuită costă 70 lei/noapte, iar o „cameră dublă” - 100 lei/noapte. Toate camerele au o baie comună, dar, o cameră obișnuită este pe 1-2 oameni, pe când una dublă, pentru 3-4. Cu cât ești mai sus, cu atât locul se găsește a fi mai frumos, - camerele de la ultimul etaj sunt cele mai noi și mai puțin folosite, precum și cele mai puțin contaminate de fum de țigară. Poți de asemenea simți vibrațiile tramvaiului trecând pe strada principală - în special în camerele ce stau cu fața spre stradă, dar ești în centrul centrului orașului și fiecare cameră are un televizor și un DVD player. Camerele 11 și 12 sunt situate cel mai bine și sunt cele mai proaspete.
  • Hotel Sport - Str. Sf. Lazăr 76. O cameră dublă cu duș costă 101 lei/noapte. Televizor în fiecare cameră. Situat pe o mică alee, lângă complexul sportiv Sala Polivalentă. Ia autobuzul 41 sau 28 și coboară la Sala Sporturilor.
  • Pensiunea Sans Rival, Blv. Metalurgiei nr. 3 (Ia din centru tramvaiul 3 și coboară la sfârșitul rutei, apoi urcă în autobuzul 11) +40753759638. Camere duble curate cu ventilator și televizor. Baie și duș în coridor. 80 lei.

Buget mediu

modificare
  • Hotel Unirea, Piața Unirii. Se află într-o clădire înaltă și impunătoare care datează din timpurile socialiste, însă acum este un hotel destul de modern, de trei stele, ce oferă cazare și oferă niște priveliști panoramice excelente ale orașului.
  • Hotel Astoria - Str. Lăpușneanu 1, lângă Piața Unirii. O cameră dublă costă 250 lei/noapte.
  • Grand Hotel TRAIAN. Piața Unirii. Este hotelul elegant al orașului. Se află într-o clădire din sec. 19, recent renovată, o capodoperă arhitecturală a arhitectului francez Gustave Eiffel, inaugurată în 1882 ca Grand Hotel Traian. Prețurile sunt moderate în comparație cu luxul de care beneficiezi, de la €80 pentru o dublă până la €350 pentru o cameră regală.
  • Hotel Select - Piața 14 Decembrie 1989. Alt hotel-palat aflat în centru. Oferă camere obișnuite și duble prezentate ca fiind de patru stele și un serviciu de un nivel frumos.

De comunicat

modificare

Rămâi în siguranță

modificare

Viața de zi cu zi

modificare

Vezi și

modificare