Wikivoyage

munte și peninsulă în nord-estul Greciei
Lumea > Europa > Europa de Sud-Est > Grecia > Muntele Athos

Muntele Athos sau Atos (în greaca modernă Άγιοv Όρος - Sfântul Munte) este un munte (2.033 m) și o peninsulă (cu lungimea de 60 km și o lățime ce variază între 8 și 12 km, aria totală fiind de 360 km pătrați) în nordul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală, unde își au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri și o mulțime de chilii călugărești ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1500 de monahi ortodocși (datele recensământului grec din 2011 indică o populație de 1830 călugări). Aproximativ jumătate dintre mânăstiri sunt conservatoare, urmând un regulament strict în privința disciplinei și postului.

Numele muntelui Athos provine de la un personaj al mitologiei Greciei Antice, anume un gigant trac care în confruntarea lui cu zeul grec Poseidon va fi zvârlit un bolovan imens înspre acesta, formând blocul abrupt ieșit din mare care azi îi poartă numele. Muntele Athos se bucură de celebritate în antichitatea greacă, fiind considerat în unele tradiții locale a fi locul cel mai înalt de pe Pământ, unde, deasupra norilor, zeii se adună să discute.

Vitruviu (sec. I î.e.n.) relatează că Dinocrate, arhitectul lui Alexandru cel Mare, i-a propus acestuia din urmă să sculpteze muntele Athos pentru a-i da forma patronului său, însă celebrul rege macedonean a refuzat cu modestie, ilustrând o dată în plus idealul clasic al echilibrului, pentru care "mare" nu înseamnă întotdeauna și "potrivit".

Primele mențiuni ale muntelui Athos apar încă din Antichitatea cea mai timpurie a Greciei, Homer (sec. VIII-VII î.e.n.) amintind de el în Iliada. În secolul 492 î.e.n. perșii regelui Darius I pierd majoritatea flotei într-o furtună în Marea Egee, în timp ce circumnavigau promontoriul Akti (Actium), fapt care relativizează succesul militar terestru al lui Mardonius contra grecilor. În campaniile militare persane ulterioare, succesorul lui Darius, regele Xerxes I, decide să taie în 480 î.e.n. un canal lung de aproape 2,5 km la baza promontoriului, pentru a evita astfel laborioasa lui circumnavigare. Urmele acestei remarcabile întreprinderi de inginerie militară marchează și azi istmul Actium. Pentru propovăduirea creștinismului, s-au orânduit sfinții apostoli, fiecare în câte o parte a lumii. Maica Domnului, a vestit creștinismul la muntele Athos abătută de furtună din drumul spre insula Cipru, unde își propusese să îl viziteze pe episcopul Lazăr, cel înviat a 4-a zi din morți. Fiind un loc retras, sălbatic și greu accesibil, călugări creștini încep să-și întemeiaze reședințe modeste pe muntele Athos începând cu cea de-a doua jumătate a secolului IX e.n. În ultima jumătate a secolului X e.n., călugărul Atanasie de Trebizonda (cunoscut și sub numele de "Atanasie Atonitul", sau "Sfântul Atanasie") întemeiază cu ajutorul patronului lui imperial Nicefor al II-lea Focas prima mânăstire, fapt la care primii călugări deja stabiliți se opun. În ciuda obiecțiilor acestora la monasticismul organizat, regula Sfântului Atanasie va fi impusă de împăratul Ioan I Tsimiskes. În secolele următoare, până în 1540, vor fi construite mai multe alte mânăstiri, prin 1400 numărul acestora atingând un maxim istoric de 40 (la apogeul gloriei sale, statalitatea semiautonomă de la Muntele Athos era populată de 40 000 de călugări), după care sub loviturile repetate ale incendiilor sau atacurilor din exterior (în secolul al XIII-lea cruciații vor jefui așezarea, mai târziu în același secol împăratul bizantin (Mihai Paleologu) însuși aplicând o represiune brutală contra călugărilor atoniți care se opuneau, ca toată tagma călugărească, reunificării bisericii creștine, ocupația musulmană (a turcilor otomani) care a început în regiune cu ocuparea Salonicului în 1430 o va sărăci, fapt care va conduce la liberalizarea regulamentului comunității, în timp ce atacurile turcești mai recente, din secolul al XIX-lea, în perioada războiului de independență al Greciei, o vor afecta încă și mai serios, cu această ocazie având loc noi incendieri, în care bibliotecile au pierdut o bună parte din fondul de manuscrise și tipărituri)) numărul lor se înjumătățește.

În secolul al XV-lea o parte din mânăstiri abandonează regulamentul strict al comunității sub conducerea unui stareț, pentru un sistem mai liberal, unde conducerea aleasă se află temporar în mâinile unor "epitropoi", călugărilor permițandu-li-se sub acest regulament proprietatea personală a unor obiecte. Aproximativ jumătate (anume 11 în 1963) dintre mânăstiri sunt conservatoare, urmând un regulament strict în privința disciplinei și postului. Sărăcia călugărilor parte din aceste mânăstiri conservatoare este vizibilă în îmbrăcăminte și igiena personală (conform regulii, călugărul trebuie să fie murdar și nepieptănat).

În Grecia independentă a începutului de secol XX, muntele Athos încă n-a dobândit totuși o bine-meritată și durabilă pace după atâtea agresiuni străine, întrucât conflictele teologice interne între călugări a provocat în 1913 o criză internațională atât de serioasă încât a fost necesară intervenția marinarilor flotei militare ruse pe solul atonit pentru a potoli patimile. Totul a pornit de la scrierile lui Ilarion, un obscur călugăr rus a cărui opinie era că repetarea "rugăciunii inimii", departe de a fi o simplă invocație creștină, "radiază sfințenie". O parte din călugării de pe muntele Athos au privit asta ca fiind o formă de idolatrie, în Biserica Ortodoxă Rusă însăși existând teologi critici în ce privește conflictuala teză a lui Ilarion. Disputa teologică între călugări și oameni ai bisericii a decăzut repede în conflict deschis și violență, așa cum istoria ne arată că s-a întâmplat prea des în istoria creștinismului, astfel că partizanii lui Ilarion au început să-i persecute pe cei care nu le împărtășeau opiniile: după ani de conflict mocnit, în 1912 călugărul atonit rus Anton (pe numele lui civil Alexandrî Bulatovici) a condus un grup de alți rebeli din mânăstirea lui care l-au alungat în mod dezonorant pe bătrânul lor stareț, care nu le împărtășea pioșenia ilimitată, cu ghionți si trăgându-l de barbă. Anul următor Patriarhul Constantinopolului și o serie de înalte fețe bisericești ruse eșuează și ei să pacifice populația călugărească de la Athos, drept pentru care țarul decide să intervină… militar. O canonieră și două transportoare de trupe sunt trimise de urgență în apele republicii teocratice de la Athos, militarii ruși debarcând și cu violență (istoricii încă n-au reușit să se pună de acord dacă a existat sau nu moarte de om datorită intervenției armatei țariste) deportând sutele de elemente cel mai rebele ale taberei "idolatrilor", scoase din celulele lor sub forța convingătoare a jetului tunurilor de apă, asta de îndată ce într-un efort al ultimei șanse, un arhiepiscop adus la Moscova se declară incapabil să pacifice părțile în conflict. Conflictele între călugării ortodocși n-au dispărut însă o dată cu intrevenția trupelor imperiale ruse: un articol din The Economist demonstrează că rănile între cele două tabere încă nu s-au închis.

În ianuarie 2003 se deschidea un alt front de lupte intestine în lumea grecilor ortodocși, ca urmare a unei dispute teologice pe atunci deja veche de 30 de ani, în legătură cu obiecțiile unor călugări atoniți la tendințele (prea-)ecumenice ale bisericii ortodoxe. Atoniții îi reproșau Patriarhului Ecumenic constantinopolitan Bartolomeu că generează o schismă în biserica ortodoxă, și o dată în plus conflictul a devenit mai mult decât teologic, și s-a soldat cu victime umane.

Imperiul Bizantin s-a prăbușit în secolul al XV-lea, astfel că noul Imperiul Otoman, de religie islamică, a preluat treptat și controlul teritoriilor balcanice. Au devastat multe mănăstiri creștine, însă unele mai izolate au rămas mai puțin afectate sau chiar intacte. Populația de călugări s-a redus pentru că bunăstarea lor a fost serios afectată timp de 5 secole prin faptul că satele „închinate” (prin impozite) acestor mănăstiri aproape toate românești le-au fost luate. În Evul Mediu, puține mănăstiri și schituri au supraviețuit, indeosebi datorită ajutorului material sistematic (bani și produse) venite din Valahia și Moldova (astăzi România). Acest ajutor se datora legăturilor de sânge cu satele aproape toate românești din jurul Muntelui Athos. Treptat, în secolul al XIX-lea, prin donațiile noilor veniți din țările ortodoxiei estice (slave), precum: Rusia, Bulgaria și Serbia, ansamblul de mănastiri s-a difersificat ca origine etnică, fiecare țară exercitându-și influența asupra mănăstirilor subvenționate: era epoca statelor naționale în plină expansiune. În 1912, în timpul Primului Război Balcanic, otomanii au fost forțați să plece și Rusia, în interesul panslavismului politic, justificat prin „misiunea de continuatoare a creștinismului din Bizanț” a revendicat controlul peninsulei. După conflictul asupra suveranității regiunii dintre noul stat grecesc în formare, pe de o parte, și Rusia panslavistă, pe de alta parte, după Primul Război Mondial peninsula a primit dela Marile Puteri statut de autonomie în cadrul Greciei.

Localizare

modificare

Muntele Athos este situat pe cel mai estic promontoriu (numit "Akti" în greacă, sau "Actium" în latină) al peninsulei Chalchidice din nord-estul macedonean al Greciei. Șirul muntos central definește relieful promontoriului și este orientat pe lungimea acestuia, fiind bine împădurit la nord (baza promontoriului, mai puțin înaltă) și culminând (2033 m) cu masivul de marmură la extremitatea lui sudică, scăldată de apele Mării Egee. Relieful colinar al promontoriului Actium favorizează viticultura, ocupație îmbrățișată din cele mai vechi timpuri de către călugării atoniți (în 1916, numai la mânăstirea Vatopedu erau transformați în vin mai mult de 250 de tone de struguri).

Destinații

modificare

Mănăstiri

modificare

Lista celor douăzeci de mănăstiri în ordinea ierarhică stabilită:

Marea egee

modificare

Accesul pe cale terestră pe teritoriul Republicii Autonome a Sfântului Munte nu este permis. Pe Muntele Athos, nu este permis accesul femeilor.

Intrarea pe Sfântul Munte se face, de regulă, cu feribotul, fie din portul de la Uranopoli, aflat lângă Turnul Bizantin (pentru coasta de vest), fie de la Ierrisos (pentru coasta de est). Înainte de îmbarcare, toți vizitatorii trebuie să fi obținut un diamonitirion, în alfabet grec, Διαμονητήριο, o formă de viză bizantină care este redactată în limba greacă și datată folosind calendarul iulian, fiind semnată de către patru secretari ai unor mănăstiri importante. Se atestă permisiunea de acces pe Sfântul Munte și de cazare în mănăstirile de acolo, pe durata pelerinajului.

Pentru obținerea diamonitirion-ului, membrii clerului trebuie să dețină, în prealabil, binecuvântarea Patriarhului de la Constantinopol.

Activități

modificare

Gastronomie

modificare

Limba vorbită în mănăstirile grecești este greaca, în Sfântul Pantelimon rusa (35 călugări), în Hilandaru sârba (46 călugări), în Zografu bulgara (15 călugări), iar în schiturile Lacu și Sf. Ioan Botezătorul (zisă și Prodromu) se vorbește româna (64 călugări). Câteva comunități sunt mai cosmopolite decât altele. Un aspect al înnoirii recente este faptul că, spre deosebire de călugării provenind din fostele state ortodoxe comuniste, grecii sunt mai activi, mai bine educați și mai umbați prin lume decât în trecut. Dat fiind acest interes naționalist grec și engleza este vorbită în prezent pe Munte.

modificare

Reportaje


Util Acesta este un articol utilizabil. Mai există însă unele locuri unde mai lipsesc informații. Dacă ai ceva de adăugat, fii curajos și umple-l.
Adus de la „https://ro.wikivoyage.org/w/index.php?title=Muntele_Athos&oldid=20953”